Vânt de dictatură

Daniel Mureşan

După 1990, peste tot auzeam cuvântul „tranziție”. Încercam să răzbim, creștea valuta, era inflație galopantă – adică era tranziție. De o vreme încoace, nu se mai folosește acest cuvânt. S-ar părea că am ajuns la mal, că ne-am stabilizat. S-ar părea… Eu cred că este mai mult o restaurație cu mentalități vechi îmbrăcate în haine noi. Adică un fel de partid unic, autoritar, în care statul (adică vreo câteva persoane) deține toată puterea. Singura care poate opri elanul dictatorial e Uniunea Europeană. Statul are nevoie de banii de la UE și atunci se mai preface că e democrație, că cetățeanul e pe primul plan. Dar cu o scârbă…
Mai nou, se dorește restrângerea puterilor ONG-urilor, adică să nu mai protesteze la abuzurile politicienilor. Ce atâta protest, măi tovarăși, ascultați de partidul unic, căci el le știe pe toate. Tot mai nou, se dorește ca lucrătorii instituțiilor de forță ale statului să nu mai fie obligați să-și facă publice declarațiile de avere. Dacă tot își pot face firme fantomă pe banii statului, de ce să nu se îmbogățească? La pensiile speciale, rămâne cum am stabilit. Doar nu o să schimbe legea premierul, care e beneficiar de pensie specială! Chestia aia din constituție că toți suntem egali în fața legii, rămâne doar pe hârtie. Exact ca în comunism.
Cel mai important pas pe calea restaurației a fost făcut în anul 2021, când sfinxul (alții spun ficusul) de la Cotroceni a binecuvântat alianța draconică de la guvernare. Statul (adică ei) a devenit mult mai puternic, iar noi mult mai supuși. România a ajuns o țară în care te mănâncă câinii, în care medicii îți introduc aparate prelevate de la cadavre, în care cultura și învățământul sunt distruse cu dibăcie. Sunt doar câteva știri, din ultimele săptămâni. Mâine vor fi altele, iar alte sute vor fi ascunse cu dibăcie de ochii opiniei publice. Atât cât a mai rămas din ea.
Statul nu ne spune nimic despre banii sifonați în pandemie, despre lideri cu doctorate false sau despre pericolul războiului care a intrat și la noi în țară. Încet, încet ne alăturăm regimurilor oligarho-iliberale din Ungaria și Turcia, sub atenta îndrumare a președintelui, care poartă o mare vină. Cam așa arată peisajul văzut din avion, dar cu o lunetă performantă. Suntem o țară ocupată, dar nu ca în comunism, când partidul și securiștii erau în tot și în toate. Acum statul s-a adaptat la un sistem foarte abil, menit să ne inducă senzația că deținem controlul. De fapt e invers, prădătorul feroce fiind statul.
Libertatea? Oare ce mai reprezintă libertatea? O pierdem bucățică cu bucățică, fiind ocupați cu altceva. Când ne vom da seama, probabil va fi prea târziu…